Capitala ceramicii vâlcene este orașul Horezu - cel mai important centru de ceramică din România cu expoziţii permanente în atelierele meşterilor olari, simbolistica ceramicii de Horezu primind confirmarea valorii sale prin înscrierea în Lista patrimoniului imaterial UNESCO în luna decembrie 2012
În Horezu există un sat-muzeu, Olari, un sat european al acestei bresle, unde pereții caselor sunt împodobiți cu celebrele farfurii hurezene. Un simbol dominant în decorarea vaselor de Horezu este cocoșul.
Principalele etape ale preparării lutului înainte de ardere (curățire, dospire, frământare, modelare, uscare, ornamentare), sunt sugerate de uneltele folosite: troaca, mezdreaua, cutitoaia, fachiesul, plotogul, cornul și gaita. Nu lipsește nici morișca de mână–rasnita utilizată pentru măcinarea fină a oxizilor de plumb și a nisipului sau pietrei ce intrau în compoziția smalțului aplicat pe vase între două arderi în cuptor. Din cadrul acestui instrumentar, un rol deosebit îl deține roata olarului sau roata pentru modelat.
Roata e formată din două discuri, unul mai mic sus și unul mai mare în partea de jos, acestea fiind unite printr-un ax vertical. Pe discul de sus se pune bulgărele de pământ, iar discul de jos este mișcat de olar, imprimandu-i cu piciorul o mișcare circulară destul de rapidă. Astfel, roata se învârtește, obținându-se forme circulare cu contur regulat.
Dupa modelare, vasele se lasă la uscat câteva zile, la umbră și apoi se ard în cuptoare speciale, după ce au fost în prealabil ornamentate și eventual smălțuite (la blide se smălțuiește numai partea interioară și marginile).
Meşteşugul prelucrării lutului s-a transmis de-a lungul timpului prin intermediul familiilor de olari care au reuşit să-l menţină viu în vatra strămoşească, devenită acum strada Olari. Pe uliţa principală a satului se află 18 ateliere de ceramică în care meşterii modelează argila cu aceeaşi măiestrie neîntrecută ca şi strămoşii lor. Fiind înzestrat cu o vitalitate creatoare de excepţie, Horezu este un caz aproape singular în cadrul centrelor ceramice romaneşti prin faptul că meşteşugul este practicat ca principală sursă de venit a descendenţilor vestitelor familii de ceramişti: Ogrezeanu,Vicşoreanu, Iorga, Buclescu, Mischiu, Popa în condiţiile unei societăţi moderne, în permanentă schimbare.
Noi vom vizita familia Iorga, Bianca o să ne îndrume în arta olăritului. Este fata domnului Liviu Iorga și se afla la a opta generație de meșteri olari. Sunt o familie deosebită cu o poveste incredibilă, au 3 copilași simpatici cu vârste între 2 - 5 anisori :)
Vom vizita două mânăstiri pline de istorie: Mânăstirea Arnota și Mânăstirea Bistrița.

Mânăstirea Arnota este una dintre puținele mânăstiri construite la aproape 1000 de metri altitudine, operă a domnitorului Matei Basarab.
Drumul spre Arnota este unul care urcă serpentinat pe lângă cariera de piatră și lasă în spate Valea Bistriței, râul care a dăltuit în munte cele mai înguste chei în calcar din România.
Înainte de a intra în curtea mânăstirii, într-o pădure de mesteceni și molid, panorama care se vede până dincolo spre Măgura Slătioarei, îți taie răsuflarea. Se vede pitorescul drum al mocăniței, turlele impozante ale Mănăstirii Bistrița, localitatea Costești, cu casele mari cu un etaj, o veche așezare păstorească.
Conform unei legende, Matei Basarab a zidit mânăstirea aici deoarece, înainte de a fi domn, găsise scăpare în aceste locuri, ascunzându-se în niște stufărișuri, fiind urmărit de turci.
Ușa bisericii, sculptată în lemn de castan, are o înscripție în limba slavonă, în care se spune astfel: „Aceste uși le-a făcut Constantin Brâncoveanu vel-logofat”. Ele păstrează pictura originală „dreasă” sub evlaviosul domn, când s-a zugrăvit și pridvorul, pe care tot el îl adăugase, pictura care nu a rezistat până astăzi. Pictura inițială are o mare valoare artistico-documentară, foarte valoros fiind și portretul lui Matei Basarab, realizat în 1644 de zugravul Stroe din Târgoviște.
Renovarea bisericii s-a făcut între anii 1852-1856, de către domnitorul Barbu Știrbei, care a dărâmat chiliile vechi din vremea lui Matei Basarab, deja ruinate și ridică aici alte clădiri, după planul unor arhitecți străini.
În anul 1934 s-au mai zidit unele chilii care există și astăzi, într-una fiind amenajat un mic muzeu în care au fost expuse odoarele mânăstirii, iar între anii 1954-1958 a fost consolidat întregul asezământ monahal și s-au introdus instalații de apă și încălzire.
Această frumoasă mânăstire, prin pictură, arhitectură și sculptura sa, poate fi considerată unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice și de artă religioasă din țară.

Mănăstirea Bistriţa este vestită şi prin faptul că aici s-a înfiinţat prima tiparniţă din Ţara Românească, unde s-a tipărit de către călugărul Macarie, în 1508, Liturghierul (în limba slavonă), prima carte tipărită pe pământ românesc.
La Mănăstirea Bistriţa se află moaştele Sf. Cuvios Grigorie Decapolitul.
Ctitorie a boierilor Craiovești Mânăstirea Bistrița datează din jurul anului 1490. Însa prima atestare documentară a mânăstirii se păstrează în „Hrisovul de danie” datat 16 martie 1494 apartinand lui Vlad Voda Calugarul. Din 1497 marele ban Barbu Craiovescu a adus de la Constantinopol moastele Sfantului Grigorie Decapolitul (780-842). A fost puternic avariata de expeditia condusa de Mihnea cel Rau in 1509. Dupa inlaturarea acestuia, banul Barbu, cu sprijinul lui Neagoe Basarab o reface intre 1515-1519.
Un puternic cutremur din 1838 va afecta intreaga construcție ce va fi restaurată timp de 10 ani, începând cu 1846 în timpul domnitorului Gheorghe Bibescu și terminând la 15 august 1855 în timpul domnitorului Știrbei Vodă, când a fost sfințită biserica mare închinată Adormirii Maicii Domnului.
Dupa 1877 au funcționat în Mânăstirea Bistrița diferite asezăminte monahale. În 1948 a fost transformată prin hotărârea Sfântului Sinod în mânăstire cu obste de maici.
Dacă ne permite timpul, am pregătit și o surpriză pentru voi :)

Trebuie să aveți la voi apă, sandwichuri sau alte tipuri de gustări (fructe, ceva dulce sau sărat în funcție de preferințele fiecăruia)

Această excurise este pentru tine dacă:
Îţi doreşti o experienţă live inedită, originală şi foarte distractivă?
Vrei şi altceva în afară de activitătile pe care le poţi face în oraş?
Vrei să-ţi testezi intuiţia, inteligenţa, abilitatea ?
Vrei să petreci altfel timpul cu prietenii tăi, colegii de muncă, sau de ce nu să cunoşti persoane noi în viaţa ta şi să legi prietenii !

Dar hai să-ţi spunem câteva detalii foarte importante:
Costul excursiei este de: 170 lei/persoană

Ora de plecare din București (estimativ) 07.00
Ora de întoarcere in București (estimativ) 23.00

Serviciile incluse sunt:
- Trasportul cu microbuzul: București - Mânăstirea Bistrița - Mânăstirea Arnota - Horezu și Horezu - București.
- cursul de olărit
- fotograf profesionist : "Oricine poate face o fotografie, dar nu orice fotografie are ceva de spus. Fotografiile trebuie să fie gândite ca să poată da de gândit."

Locurile sunt limitate, grăbește-te să-ți rezervi locul :)
Avans rezervare loc: 100 lei/persoana

Ne poti contacta oricând iar noi îți vom oferi toate informaţiile necesare: Neagu Andreea
Tel : 0764.537.516
Mail : [email protected]
Mesaj : https://www.facebook.com/Xcursii.ro/messages
* În cazul în care nu mai poți participa la eveniment, suma achitată se returnează doar dacă găsești înlocuitor.
* Perioada de desfășurare a excursiei poate suferi modificări datorită condițiilor meteo nefavorabile și se va comunica din timp.

Grupul de călătorii Xcursii Romania îl găsiți accesand link-ul:
https://www.facebook.com/groups/xcursii.romania

Hai cu noi! Vrem să ne cunoaștem țara asa cum este ea: sălbatică, frumoasă, verde, albastră, în culori arămii, plină de aventuri și cel mai important, să începem să promovăm ceea ce avem. Hai să privim altfel locul în care trăim și să încercăm să îi dăm valoarea pe care o merită cu adevarat.
Hai să îndrăznim mai mult!
Te aşteptăm într-o super Xcursie!

Vreau să merg!

Locurile sunt limitate, dar ne place să oferim flexibilitate. Completează formularul dacă dorești să mergi cu noi și te vom contacta in cel mai scurt timp pentru a stabili detaliile necesare.

Alte Evenimente


Drumeție în Masivul Ceahlău

În mijlocul naturii, mai aproape de cer
Vezi Detalii

Drumeție de toamnă-Lacul Sf. Ana

Toamna aceasta ne poartă pașii spre Lacul Sf. Ana
Vezi Detalii

Hai la rafting

Pe locuri, fiți gata... start la maxim de distracție și aventură cu o tura de rafting!
Vezi Detalii