La capătul unui drum ce depăşeşte 2.860 km colectând apele unui impresionant bazin hidrografic a cărui suprafaţă acoperă mai mult de 80% din suprafaţa Europei, Dunărea, cel de-al doilea fluviu ca mărime al bătrânului continent construieşte la întâlnirea sa cu Marea Neagră, de mai bine de 10 000 de ani, una dintre cele mai frumoase delte din Europa şi chiar din lume, cunoscută şi ca una din marile zone umede ale planetei. Întinderile de apă şi uscat care s-au format aici conferă condiţii de viaţă bune pentru un număr mare de specii de plante şi animale. Dintre acestea, stuful formează una dintre cele mai întinse suprafeţe compacte din lume, iar pădurile Letea şi Caraorman reprezintă limita nordică pentru două specii rare în ţara noastră de stejar, frecvent întâlnite în zonele sudice ale peninsulei Balcanice şi Italice. Alături de numărul mare de plante acvatice şi terestre se întâlnesc aici şi coloniile de pelicani şi cormorani atât de specifice Deltei Dunării precum şi un număr mare de alte păsări acvatice care trăiesc sau vin aici pentru a cuibări sau ierna. Se remarcă deasemenea şi numărul mare de specii de pesti cu valoare ecologică dar şi economică ridicată.
Se poate spune că prin diversitatea impresionantă a habitatelor şi a formelor de viaţă pe care le găzduieşte într-un spaţiu relativ restrâns, Delta Dunării constituie un adevărat muzeu al biodiversităţii, o bancă de gene naturală de valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural universal.
Multe specii vegetale sau animale au constituit, totodată şi importante resurse naturale, exploatabile economic care au atras oamenii pe aceste locuri din cele mai vechi timpuri. Aşezările omeneşti înfiinţate s-au bazat, în principal pe valorificarea resurselor naturale dezvoltâdu-se, astfel activităţi economice tradiţionale şi relaţii sociale caracteristice.

Plecăm din București, pe data de 2 septembrie, la ora 6:00 AM. Toate detaliile exacte ale plecării le vom stabili împreună atunci, cu 2 zile înainte.

Având în vedere că vom fi înconjurați de ape, excursia va fi formată din 2 excursii cu barca, una sâmbătă și una duminică.

Ziua 1: Program sâmbătă–2 septembrie

• Plecare din București

1. Murighiol – ne cazăm
2. Excursie cu barca–Vizitare canale pentru observare floră și faună-timp aproximativ 4-5 ore pe traseul:

Murighiol – Braț Sf. Gheorghe – sat Uzlina – Lac Uzlina – Durnoliapca – Canal Isacel – Lac Isacel – cateva canale inguste – Lac Isac.
Returul aproximativ pe aceeași rută dar prin zone diferite. Pe parcursul traseului avem posibilitatea să ne oprim unde dorim.
3. Cină la pensiune.

Ziua 2: Program duminică – 3 septembrie

- Mic dejun

1. Excursie cu barca – timp 7-8 ore pe traseul:

Murighiol – Canal Isac 2 - Canalul Perivolovca – Canal Litcov – Cuibul cu Lebede – Lacul Iacub – lacul Puiu - Canalul Mocansca – Erneciuc – Canal Sf. Gheorghe – VARSAREA DUNARII IN MAREA NEAGRA (bratul Sf. Gheorghe).
2. Safari cu mașinile spre plaja Sf. Gheorghe
- Traseu pe malul mării – plaja Sf. Gheorghe – Vizitare pe uscat gura de vărsare a Dunării.
- Oprire pentru servire masă pentru cine dorește – această masă este pe chletuiala proprie.

Returul aproximativ pe aceeași rută dar prin zone diferite. Pe parcursul traseului avem posibilitatea să ne oprim unde dorim.

- Plecare spre București.

Ne-am rezervat camere în Murighiol la o pensiunea de 3 stele.

Hai să-ți spunem câteva detalii importante:
Costul excursiei: 550 lei/persoana

Serviciile incluse sunt :
- cazare la pensiune de 3 stele 
- cina sâmbătă noaptea
- mic dejun duminică dimineața
- cele doua excursii cu barca în Deltă
- ghid local pe tot parcursul expedițiilor cu barca
- safari cu mașinile către plaja Sf. Gheorghe
- transport cu microbuzul tur-retur.

Pe parcursul zilei de sâmbătă trebuie să avem la noi mâncare, sandvișuri, de roțăit etc. Nu oprim la restaurant pentru că avem ziua plină, iar seara ne așteaptă la pensiune o cină delicioasă, unde ne strângem împreună, în jurul mesei.
Puteți veni în cuplu. Puteți să vă aduceți prietenii. Oameni de calitate în preajma cărora să ne fie drag să ne petrecem timpul. Oameni cu care să ne fie drag să socializăm.

Locuri sunt limitate, grabește-te să-ți rezervi locul :)
Dupa confirmarea disponibilității locului/locurilor, se va achita un avans de 250 lei.
*În cazul în care nu mai poți participa la eveniment, suma achitată se returnează doar dacă gasești înlocuitor.
Înscrierea la excursie și plata avansului se fac până la 1 septembrie.

Ne poți contacta oricând iar noi îți vom oferi toate informaţiile necesare: Neagu Andreea
Tel: 0764.537.516
Mail: [email protected]
Mesaj: https://www.facebook.com/Xcursii.ro/messages
Te așteptăm într-o super eXcursie!

Grupul nostru de călătorii Xcursii Romania îl găsiți accesand link-ul:https://www.facebook.com/groups/xcursii.romania/

Vreau să merg!

Locurile sunt limitate, dar ne place să oferim flexibilitate. Completează formularul dacă dorești să mergi cu noi și te vom contacta in cel mai scurt timp pentru a stabili detaliile necesare.

Alte Evenimente


Drumeție în Masivul Ceahlău

În mijlocul naturii, mai aproape de cer
Vezi Detalii

Drumeție de toamnă-Lacul Sf. Ana

Toamna aceasta ne poartă pașii spre Lacul Sf. Ana
Vezi Detalii

Hai la rafting

Pe locuri, fiți gata... start la maxim de distracție și aventură cu o tura de rafting!
Vezi Detalii