🌲 Pe 22-23 aprilie ajungem în Masivul Postavarul, situat la 1799 de metri altitudine care oferă o panoramă superbă a staţiunii Poiana Braşov, a oraşului Braşov, precum şi a Munţilor Bucegi şi Ciucaş. Ajunși în vârf veţi avea senzaţia că sunteţi deasupra lumii, veţi admira peisaje superbe şi veţi avea parte de o porţie bună de aer curat. 🌲

🔎 Ce vom face? Îţi spunem exact, să-ţi poţi imagina!

Sâmbătă vă așteptăm în Brașov la ora 10:00, punct de întâlnire Livada Poștei, în fața Bibliotecii Județene. Cine vrea să vină cu trenul ne putem întâlni în gară și mergem împreună în centrul orașului. 

 🚌 Plecăm cu autobuzul spre Pietrele lui Solomon de unde începem traseul spre Cabana Postăvarul. 

🎯 Traseu:

Pietrele lui Solomon – Drumul Vechi al Poienii – Poiana Brașov – Prăpastia Lupului – Drumul Rosu - Cabana Postăvarul.

Durată traseu: 5-6 ore de mers ( în functie de grup, condiții meteo etc )

Odată ajunși la cabană admirăm peisajul, ne tragem sufletul și ne cazăm. Servim cina și plecăm spre Vârful Postavarul să vedem cel mai frumos apus 🌅 de la înălțime, coborârea spre cabană se va realiza în condiții de noapte, o să avem nevoie de lanternă.🔦

 Închide ochii pentru un moment și imaginează te în vârful muntelui, liniște și soarele care se duce la culcare lăsând în urma lui o baie de culori, o priveliște de milioane...pentru restul există mastercard :D Sună bine, nu-i așa?💙Drumul de la cabană până în vârf este de maxim 30-40 min. Cine este prea obosit poate admira spectacolul apusului de soare și de la cabană. Înainte de culcare ne strângem la un foc de tabără și stăm de povești pâna somnul pune stăpânire pe noi. 🛌

📢 Cine se trezește de dimineață ajunge departe....da, da, da.... și prinde răsăritul din Vârful Postavarul. Plecarea este la ora 04:45, tu când ai văzut ultima oară răsăritul? Sigur o să merite efortul de a te trezi de dimineață. Facem încălzirea de dimineață....cine merge mâna sus :) Când ajungem la cabană mai putem dormi puțin până la servirea micului dejun. 🍳

🎯 Duminică ne luăm la revedere de la cabană și pornim spre un nou traseu. Înainte de plecare mai cucerim un vârf mai mic, Vârful Tâmpa. De aici putem admira tot Brașovul în splendoarea lui.

🎯 Traseu:

Cabana Postăvarul – Poiana Ruia – Culmea Crucur – Poiana Stechil – Tâmpa – Brasov, Piața Sfatului.

Durată traseu: 3-4 ore de mers

Aventura noastră se termină în jurul orei 15:00, pentru cine dorește și are timp, putem sta la o cafea și ceva de mancare. ​

‼ 𝙀𝘾𝙃𝙄𝙋𝘼𝙈𝙀𝙉𝙏‼

- Bocanci de drumeție cu talpă aderentă și care să acopere glezna (cine nu are bocanci de drumeție nu intra în traseu)

▪ Pantaloni lungi

▪ Polar/ hanorac , geacă

▪ Pelerină de ploaie(opțional)

▪ Șosete de drumeție sau șosete de schimb(opțional)

▪ Rucsac de 25-30 litri

▪ Lanternă – de preferat lanternă frontală 

▪ Ochelari de soare

▪ Căciulă/bandană

▪ Mânuși

▪ Bețe trekking (opțional)

📌 Ne rezervam dreptul să nu permitem plecarea în drumeție a celor care nu au echipamentul corespunzător, siguranța voastră este prioritatea noastră nr. 1. Vă recomandăm să aveți la voi apă, ciocolată, fructe, sandwich-uri și să purtați pe sub hanorac tricou din material sintetic, să respire corpul.

🌲 Respectă pădurea! Nu rupe florile și nu arunca gunoaie pe jos. Fii civilizat! Prețuiește natura! 🌲

🎯Costul eXcursiei este de 379 lei și include : fotograf, ghid montan autorizat și ghid de turism national autorizat, cazare o noapte in camera de 2 persoane la Cabana Postavarul, cină și mic dejun.

Grupul o să fie format din maxim 16 persoane sau minim 10 persoane. După confirmarea disponibilității locului/locurilor, se va achita un avans de 179 lei.

* În cazul în care nu mai poți participa la eveniment, suma achitată se returnează doar daca gasești înlocuitor.

** În cazul condițiilor meteo nefavorabile ne rezervăm dreptul de a modifica traseul sau chiar modificarea zilei de plecare.

📧 Înscrierile se fac pe site-ul nostru : www.xcursii.ro sau pe pagina noastră de fb : https://www.facebook.com/Xcursii.ro/

Ne poți contacta oricând iar noi iți vom oferi toate informațiile necesare :

Neagu Andreea

📞 : 0764.537.516

📧 : [email protected]

Scopul nostru este simplu, să cutreierăm în lung și-n lat România și sa o descoperim fix asa cum este ea : sălbatică, frumoasă, în toate culorile anului, din vârful munților până în valurile apelor, cu aventuri și oamenii ei deosebiți. Dorim sa plecam la drum cu cei la fel de entuziasmați să cunoască toate acestea, alături de care sa creăm amintiri de neuitat și sa facem descoperiri ce vor duce mai departe vorbe frumoase despre țara noastră minunată.

Vă așteptăm cu drag! 💙

 


Vreau să merg!

Locurile sunt limitate, dar ne place să oferim flexibilitate. Completează formularul dacă dorești să mergi cu noi și te vom contacta in cel mai scurt timp pentru a stabili detaliile necesare.

Alte Evenimente


Aventură cu zâne și dinozauri

Trăiește povești fantastice, alături de toată familia!
Vezi Detalii

Apus și răsărit de soare în Postăvarul

Ajunși în vârf veţi avea senzaţia că sunteţi deasupra lumii
Vezi Detalii

Poveste cu cai #5

Descoperă lumea cailor!
Vezi Detalii